10 ianuarie, 2011

STII DIN CINE ESTE COMPUSA FAMILIA TA?

E un subiect delicat sa vorbim despre asa ceva, poate naste multe controverse, dar eu imi expun punctul de vedere si respect si punctul de vedere al cititorilor, in caz ca el difera.Eu asta simt, asta scriu.
Necasatorit fiind, familia ar putea parea mai mica, dar e doar o aparenta.
Cei mai apropiati membri ai familiei si pe care ii respect cei mai mult, sunt parintii mei, cei care m-au crescut, educat, care au fost langa mine, mai ales in clipele cele mai grele si in care am cea mai mare incredere.
Apoi pe alt nivel al familiei urmeaza fratele meu si nepoatele mele.
Pe alt nivel al familiei urmeaza bunica si cumnata mea.
Si pe alt nivel, matusa si unchiul din partea tatalui meu, lor le-am promis ca o sa avem grija de ei, doarece ei nu au copii si asta a fost dorinta lor.
Aici ma opresc, fiindca aici simt, ca familia mea se restrange la acest numar mic de persoane.Mai am rude, mai apropiate, mai indepartate, dar afectiunea, grija, sentimentele, au alta nuanta, claritate, transparenta.
Ar mai fi o persoana care din punctul meu de vedere face parte fin familia mea, problema este ca nu imi dau seama pe ce nivel ar putea fi, deoarece nu m-am gandit niciodata la asta...acea persoana e prietena mea actuala!

Un comentariu:

UNIVERSUL VERSUS ORGANISMUL UMAN

 Nu stim mai nimic despre univers.Dar incercam sa descoperim macar o mica parte din el. Nu stim de unde venim si unde plecam si am senzatia ...